„Înapoi la origini” – 2017

Tradiții și obiceiuri puse în scenă la Ghiba Birta în cadrul concursului

„Înapoi la origini”

La Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad, în 30 martie 2017, s-a desfășurat concursul „Înapoi la origini”, ediția a III-a, în cadrul Proiectului județean educațional și de dezvoltare culturală, realizat în colaborare cu Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad, Inspectoratul Școlar Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad.

Proiectul educativ „Înapoi la origini” este un concurs de dezvoltare personală și culturală destinat elevilor din ciclul primar, gimnazial și liceal al școlilor din județul Arad. Scopul proiectului este de a întoarce atenția tinerilor spre rădăcinile istorice ale creației populare, ale folclorului, într-o lume multiculturală. Cercetarea și cunoașterea din punct de vedere istorico- geografic a localităților natale sau a altor localități sau zone geografice  din țara noastră, trezește curiozitatea elevilor în a cunoaște tradițiile și obiceiurilor locale.

La concurs au participat 16 școli din municipiu și județ, în două secțiuni –gimnaziu și liceu: Colegiul Arte„Sabin Drăgoi” Arad, Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu”Arad, Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad, Liceul Național de Informatică Arad, Liceul Tehnologic de Electronică și Automatizări „Caius Iacob” Arad, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad, Liceul Teoretic „Mihai Veliciu” Chișinei Criș, Liceul „Mihai Viteazul” Ineu, Liceul Teoretic „Jozef Gregor Tajovsky” Nădlac, Școala Gimnazială „Ștefan Cicio-Pop” Conop, Școala Gimnazială „Sabin Manuilă” Sâmbăteni, Școala Gimnazială Nr.2 Curtici, Școala Gimnazială „Iustin Marșieu” Socodor, Școala Gimnazială „Alexandru Mocioni” Birchiș, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Arad, Colegiul Național „Vasile Goldiș” Arad

Concursul a constat în prezentarea istorico-geografică a unei localități sau zone a județului și în ilustrarea portului popular, a unor obiceiuri sau tradiții, a muzicii și dansului popular și în expoziția și degustarea unor preparate culinare specifice zonei alese.

Juriul, format din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Casei Corpului Didactic „Alexandru Gavra” și ai Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, a desemnat echipele câștigătoare:

Secțiunea liceu:

Locul I   – Colegiul Arte “Sabin Drăgoi” Arad

Locul II  – Liceul “Mihai Viteazul” Ineu

Locul III – Colegiul Național “Elena Ghiba Birta” Arad

Premiul special-Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad

 

Secțiunea gimnaziu:

Locul I   – Școala Gimnazială “Ștefan Cicio- Pop” -Conop
Locul II  – Școala Gimnazială “Sabin Manuilă” Sâmbăteni
Locul III – Colegiul Național “Vasile Goldiș” Arad.

Premiul special Școala Gimnazială „Iustin Marșieu” Socodor

Mulțumiri tuturor participanților, felicitări câștigătorilor !