Comemorarea Holocaustului la Ghiba Birta

Astăzi, 9 octombrie 2017, în Sala Festivă a Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad a avut loc o activitate menită să comemoreze victimele Holocaustului. Menţionăm că acestă zi a fost aleasă ca Zi a Comemorării Holocaustului în România, în amintirea victimelor care au pierit în Holocaust.

Activitatea a fost organizată de către elevii clasei a XI-a E, coordonaţi de dl. prof. Adrian Bucur, iar auditoriul a fost format de elevii claselor a X-a E şi a X-a F. Elevii au prezentat materiale power-point având o tematică diversă, însă subsumată Holocaustului: prezentarea unui film artistic despre Holocaust: „Băiatul în pijama în dungi” (2008, regia Mark Herman); descrierea unui lagăr de exterminare, Sobibor, dar şi a celebrei încercări reuşite de evadare din cadrul său; prezentarea unui supravieţuitor al Holocaustului, originar din România, Elie Wiesel (premiul Nobel pentru Pace, 1986); portretele unor evrei care au murit în timpul Holocaustului (printre ele, Anna Frank, o fată aflată la vârsta adolescenţei, care a scris şi un jurnal, devenit celebru după publicarea postumă); prezentarea unor eroi care şi-au riscat viaţa în timpul Holocaustului pentru a salva evrei (de ex. Traian Popovici, primarul Cernăuţiului); sau activitatea „Îngerului Morţii”, dr. Josef Mengele, unul dintre cei mai mari criminali de război nazişti.

Din toate aceste prezentări elevii din sală au aflat o multitudine de informaţii noi, însă, mai important, au descoperit o serie de trăsături etice, morale, care ar trebui să îi călăuzească în viaţă.