Geomondis – 2018

ECHIPA C. N. ”ELENA GHIBA BIRTA” – PREMIUL III LA FAZA NAȚIONALĂ ”GEOMONDIS”

Sub organizarea Ministerului Educației Naționale (prin Inspectoratul Școlar Județean Cluj), a Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (prin Facultatea de Geografie) și a European Geography Association (EGEA), în perioada 5 – 6 mai 2018 a avut loc faza Națională a Concursului GEOMONDIS.

Ajuns la ediția a XII-a, concursul organizat de facultățile de geografie din țară a reunit echipele de liceeni care au câștigat anterior primele două locuri la etapele regionale (organizate la București, Iași, Timișoara și Cluj-Napoca), astfel din numărul inițial de 42 de licee rămânând 8.

Echipele au cuprins patru elevi (câte unul din clasele IX – XII), cei mai mulți participând în urmă cu o lună la Olimpiada Națională de Geografie de la Brăila.

La cele trei probe (teoretică scris, teoretică oral și practică) elevii au colaborat permanent, consultându-se și răspunzând în echipă la întrebările și sarcinile deloc ușoare, ce au reunit elemente din programa școlară, din cultura geografică și abilități practice (cu harta în teren).

Lotul Colegiului nostru care a câștigat acest premiu III a fost format din elevii ROTARIU ANAMARIA (IX C), ZACH CHRISTIAN (X C), BOLDOR ALEXANDRU (XI E) ȘI ILIUȚĂ CIPRIAN (XII E), coordonați de profesor Țiu Marius.