Balul Crăciunului 2013 la Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta” Arad

Joi, 19 decembrie 2013, începând cu ora 18:00, elevii clasei a XI-a E de la Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta” Arad, într-un cadru și o atmosferă de sărbătoare, au organizat  Balul de Crăciun şi un târg de Crăciun în sala festivă a colegiului, ambele devenite o tradiţie a şcolii.

Programul artistic a cuprins recitaluri de colinde, piese muzicale specifice sărbătorilor de iarnă, majorete, animație, filme, beat box, un număr de magie şi a fost susţinut de elevii talentaţi ai colegiului, coordonaţi de prof. Laura Roșu și prof. Răzvan Surcel, alături de prof. Laura Putnic și prof. Diana Tira.

De asemenea, cu această ocazie s-a lansat revista  „Jurnal de Ghiba 2013”, o retrospectivă a activităţilor extrașcolare realizate de elevii și profesorii școlii în anul 2013.

În cadrul târgului de Crăciun s-au pus în vânzare bijuterii hand made realizate de elevii şcolii din materiale neconvenţionale, precum şi produse de patiserie pregătite tot de elevii şcolii.

Fondurile obţinute din vânzarea biletelor şi a produselor puse în vânzare la târg vor fi folosite pentru constituirea „Bursei Ghiba”, bursă care va fi oferită unor elevi cu rezultate deosebite, dar cu situaţie materială precară.