Simpozion naţional și concurs de creaţie literară, plastică şi artă fotografică

Având în vedere că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2013 ca An omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la împlinirea a 1700 de ani de la Edictul de toleranţă religioasă de la Milan al împăratului Constantin cel Mare (313 – 2013), Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta” Arad a organizat în data de 16 mai 2013, împreună cu Şcoala Gimnazială “Caius Iacob”Arad şi Seminarul Teologic Ortodox Arad un simpozion național şi un concurs, având drept scop  evidenţierea rolului covârşitor pe care Sfinţii Împăraţi  Constantin și Elena l-au avut în răspândirea şi întărirea creștinismului în întreaga lume.

Au participat cu lucrări peste 60 de cadre didactice, 140 de elevi s-au înscris la secţiunea de creaţie literară şi 57 de şcoli la secţiunea de artă plastică şi fotografică. În urma participării s-au editat două volume în care se regăsesc toate lucrările participante.