E cool să citim în săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”

În săptămâna ,,Să ştii mai multe, să fii mai bun!” elevii claselor a IX-a A și a IX-a C, coordonați de doamnele diriginte, prof. Laura Putnic și prof. Cristina Șandor, au participat la activitățile proiectului E cool să citim, proiect inițiat cu scopul stimulării interesului elevilor pentru lectură.

Principalele activități ale proiectului au fost: aplicarea unor chestionare privind interesul elevilor pentru lectură; vizită la biblioteca școlii, în cadrul căreia elevii au avut posibilitatea de a alege, dintr-o listă de 20 de opere literare (10 autori englezi, 10 autori francezi), o carte pe care să o citească în această săptămână; participare la o prezentare de carte la Librăria Cărturești; vizionarea unor filmulețe referitoare la importanța cărților și a lecturii etc.

La finalul săptămânii, elevii au realizat o prezentare Power Point privind derularea proiectului care cuprinde activitățile proiectului, citate alese de elevi din cărțile citite, precum și fotografii realizate pe parcursului desfășurării activităților

Colegiul Naţional Elena Ghiba Birta folosește Verificator de Accesibilitate pentru a monitoriza accesibilitatea site-ului nostru web.

Scroll to Top