În a doua jumătate a lunii august, 18 elevi din cadrul Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta” Arad, membri în echipa de implementare a proiectului „Patrula ECO” (finanţat de PETROM printr-un program de responsabilizare socială), împreună cu coordonatorul proiectului, prof. Dorel Gureanu, au petrecut clipe minunate în Tabăra din Ţara lui Andrei la Tohanu Nou (jud. Braşov), într-un minunat cadru natural, dominat de Munţii Bucegi şi Piatra Craiului,.
Elevii noştri au constituit echipa verde, alături de ei participând elevi din Craiova (echipa albastră), Constanţa (echipa roşie) şi Scorţoasa – jud. Buzău (echipa portocalie). Activităţile prevăzute în tabără au început cu parcurgerea unor trasee în Parcul Aventura din Braşov. Elevii s-au aventurat pe trasee cu dificultate medie, trecând peste diferite obstacole, la mai mulţi metri desupra solului, atârnaţi şi ancoraţi de corzi. Seara şi-au prezentat trăirile prin intermediul ştirilor redactate cu ajutorul voluntarilor. În zilele următoare elevii au dat curs tematicii taberei, antreprenoriatul fiind numitorul comun al tuturor activităților din acest an. Astfel, elevii au fost introduşi în lumea afacerilor, prin diferite workshopuri, înţelegând şi aplicând diferite concepte specifice, creionând bugete şi planuri de marketing. În paralel, alături de colegii lor din Craiova, au gândit, proiectat şi realizat machete ale Circului lui Andrei, acesta fiind obiectivul echipei verzi-albaştrilor. Şi pentru ca afacerea lor să fie profitabilă, elevii s-au implicat activ, dând viaţă diferitelor roluri pe care urmau să le joace în timpul circului, sau realizând standurile unde urmau să presteze servicii (remunerate în moneda taberei de către ceilalţi elevi) aducătoare de venit. Câştigurile şi le-au rotunjit în fiecare seară prin diferite prestaţii (ecranizare poveste, eco-vestimentaţie, dans etc.), apelând la imaginaţia şi talentul lor.
În ultima zi a taberei echipa şi-a inaugurat circul, reuşind să creeze un adevărat spectacol, apreciat atât de ceilalţi elevi cât şi de organizatorii şi finanţatorii taberei. Apoi, au dat curs invitaţiei echipei roş-portocalii şi s-au bucurat de serviciile surprinzătoare din „Insula Misterioasă”, parc de aventuri organizat şi realizat de aceştia.