Elevii clasei a III-a B învață să fie “Cetăţeni Români – Cetăţeni Europeni”

Elevii clasei a III-a B  de la Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta” însoţiţi de doamna învăţătoare Ileana Lazăr şi doamna profesoară Monica Borş au participat în data de 19 noiembrie 2013 la prezentarea unui program educaţional la sediul centrului de informare  Europe Direct. Programul educaţional a  constat în vizionarea unui film despre fiecare ţară membră a Uniunii Europene,  urmat de un scurt chestionar adresat elevilor pe baza celor vizionate. Elevii au făcut astfel cunoştinţă cu Uniunea Europeană, cu statele membre şi şi-au testat cunoştinţele recent achiziţionate într-un mod interactiv şi amuzant. Această activitate face parte din săptămâna educaţiei permanente care se desfăşoară în perioada 18-24 noiembrie 2013 sub genericul “Cetăţean Român-Cetăţean European”.