Parteneriat Ghiba Birta – Asociația Studenților Mediciniști Arădeni

În cadrul parteneriatului dintre Colegiul Național “Elena Ghiba Birta” Arad și Asociația Studenților Mediciniști Arădeni din cadrul Universității de Vest “Vasile Goldiș” Arad s-au organizat mai multe activități educative susținute de studenți pentru elevii de liceu.

Una dintre aceste activități, care vor continua pe tot parcursul anului școlar, a avut loc marți, 10 decembrie 2013, la aceasta participând clasele a XI-a A, a XII-a A, a XII-a D și a XII-a E. Este vorba despre o activitate de prevenire a infecțiilor cu transmitere sexuală, organizată sub forma unui concurs între elevi, moderat de Sebastian Popescu și Tudor Kovacs.