Drumeție cu bicicletele în Săptămâna Mobilității Europene

La fel ca în anii precedenți, în Colegiul nostru a fost marcată adecvat această săptămână în care inițiatorii își propun ca, la nivel european, să pledeze pentru mișcare, pentru orașe fără poluare datorată traficului, pentru sănătate și apropiere față de natură.

Însoțiți de prof. Marius Țin, 22 de elevi de liceu au efectuat o drumeție cu bicicletele pe un traseu foarte frumos: centrul orașului – centrul de vizitare al Parcului Natural Lunca Mureșului – Insula Mureș – Zădăreni – Mănăstirea Bodrog – Aradul Nou.

Chiar dacă prognoza meteo prefigura o zi ploioasă grupul nu s-a descurajat și a pornit la drum, la final dovedindu-se că doar o porțiune cu noroi a ridicat câteva probleme, în rest bucuria pedalării și ieșirii în natură fiind dominante.