Cu ocazia Zilei Comemorării Holocaustului în România Catedra de Istorie a Colegiului Național „Elena Ghiba Birta” Arad a organizat o serie de activități. Astfel, de la ora 10 a avut loc, în Sala Festivă a Colegiului, o prezentare realizată de elevii clasei a XI-a F având titlul „The Movie and the Beast. Holocaustul în viziunea regizorilor”. În cadrul acestei activități elevii au prezentat o serie de 8 filme despre Holocaust – „Băiatul în pijama vărgată”, „Pianistul”, „Jacob mincinosul”, „Lista lui Schindler”, „Hoțul de cărți”, „Evadare din Sobibor”, „Trenul vieții”, „Viața e frumoasă” – vorbind despre subiectul filmului, regizor, actori, premii câștigate și vizionând câte un trailer al filmului respectiv. Respectiva activitate a avut menirea de a facilita înțelegerea Holocaustului și prin intermediul celei de-a șaptea arte.
O a doua activitate s-a desfășurat în aceeași sală de la ora 11 și i-a avut drept protagoniști pe elevii clasei a XI-a E care s-au concentrat asupra prezentării unor destine de evrei obișnuiți din diferite țări europene (România, Polonia, Ungaria, Estonia, Bosnia-Herțegovina, Lituania) înaintea Holocastului și în timpul acestuia. Activitatea lor a avut titlul “Before the Storm. Viața evreilor înaintea și în timpul Holocaustului”, iar scopul ei a fost să arate că evreii, înainte de Holocaust, erau oameni obișnuiți, ducând vieți normale, însă din momentul declanșării prigoanei împotriva lor, tabloul s-a schimbat fundamental, ei luptând să își salveze viața. Elevii au prezentat povestea vieții unor evrei, precum și fotografii înfățișându-i pe aceștia sau pe familiile lor. Ambele activități au fost organizate și coordonate de Adrian Bucur, profesor de istorie la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, iar în sală s-au aflat alți elevi din ciclul liceal al Colegiului.
Elevii clasei a VII-a A au participat, împreună cu același profesor, la o activitate organizată de Complexul Muzeal Arad, prin doamna Adelina Stoenescu și intitulată “Donații și donatori. Colecția Comunității evreiești din Arad”. A fost vorba despre o prezentare reprezentând imagini ale unor obiecte care au fost donate, între anii 1993-2005, de diferite familii evreiești din Arad, dar și unele obiecte pe care elevii le-au putut atinge și privi pe viu. Ora desfășurată astfel a fost deosebit de atractivă, deoarece elevii au putut săperceapă importanta acestei comunități în ansamblul istoriei Aradului.