În data de 12 noiembrie 2014, la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, a avut loc evenimentul de lansare a cărții „Știința în viața de zi cu zi – Seria Chimie, în cadrul proiectului „Știința în viața de zi cu zi” câștigat de către Asociația MARIS în cadrul licitației de proiecte organizate de Municipiul Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad.
Scopul acestui proiect a fost realizarea unui material extracurricular pentru tineri prin care să le fie adusă în prim plan știința, dar nu prin formule, ecuații și alte metode dificile, ci prin exemple și aplicații în viața cotidiană, toate sub forma unei lecturi ușoare. Cartea prezintă, în mai multe capitole, noțiuni introductive pentru studiul chimiei, dar și o povestire a istoriei descoperiri elementelor chimice și a greutăților întâmpinate de primii oameni de știință în realizarea demersurilor lor. Ultimul capitol este dedicat chimiei organice, probabil cea mai versatilă ramură a chimiei, care se regăsește implicată pretutindeni în viața noastră de zi cu zi. Speranța mea este ca acest mesaj de conștientizare asupra rolului științei să fie îmbrățișat de cât mai mulți, iar acest proiect să fie dezvoltat în viitor în rândul altor științe, bineînteles cu ajutorul și implicarea cadrelor didactice de la mai multe discipline, a precizat autorul cărții, Paul Albu.
Cărțile realizate prin intermediul acestui proiect vor fi distribuite bibliotecilor unităților de învățământ partenere, pentru a putea fi la dispoziția cât mai multora dintre elevi.