În noaptea de 30 a lunii Octombrie, între pereții înalții ai Colegiului Național “Elena Ghiba Birta”, elevii clasei a XI-a E, în frunte cu doamna profesoară Tira Diana, au organizat cel mai înspăimântător bal din istoria Nopților de Halloween. Când orologiul a bătut ora 18, porțile s-au deschis și au lăsat vrăjitoare, vampiri, prințese și vârcolaci să-și facă intrarea în cel mai fastuos mod. Seara a început cu parada costumelor, toate personajele au defilat prin fața spectatorilor și a juriului încercând să-i convingă că ei sunt cei mai frumoși, respectiv cei mai înspăimântători. După paradă, personajele au intrat în jocul organizatorilor “Simon says”. După aceea s-a dat startul concursului care necesita rapiditate și precizie, “Apple bobbing”. Echipe a câte doi parteneri au încercat să scoată cat mai multe mere din bolul cu apă, în cat mai puțin timp. Un alt joc de echipă care i-a distrat pe micuții monștri a fost „Mummygame”. Jocul a constat in costumarea unui coechipier în mumie, folosind nimic altceva decât hârtie igienică. Echipele erau de câte trei elevi, doi dintre ei având ca scop înfășurarea cat mai rapidă a colegului cu hârtie igienică. Orice bal care se respectă are un pian, și orice pian are un pianist pe măsura, dar balul de vineri seara a avut cu siguranță cel mai talentat pianist, și anume Cătălina Gherda, ale cărei degete iscusite au creat în sala balului o atmosferă de poveste. Monștrii prezenți au fost implicați și într-o piesă pusă în scenă de către organizatori, printr-un joc care presupunea crearea unei povești colective. Cel mai delicios moment al serii a fost de departe concursul de prăjituri, brioșe delicioase au fost aduse de către concurenți, urmând sa fie degustate de către jurații noștri: prof. Vușcan Snejana, prof. Putnic Laura, prof. Christian Aurel și Stanciu Răzvan (XIE). Concursurile de eseuri, de desene și de sculptat dovleci au dat serii un aer artistic, iar juriul a rămas surprins de talentul și iscusința celor mici. Dansul și distracția sunt cuvintele cheie care descriu seara de Halloween, toți cei prezenți s-au distrat pe ritmuri energice.