Întâlnire cu profesioniști din Armata NATO

În data de 19 ianuarie 2018, clasele a-X-a B și a-XII-a F de la Colegiul Național ‚,Elena Ghiba Birta”, însoțite de prof. Diana Mihuț și de prof. consilier Adina Sima, au participat  la o activitate de orientare profesională cu privire la valorile și atribuțiile militarilor NATO și la misiunile militare desfășurate pentru asigurarea securității și siguranței țărilor aliate, organizată de ISJ Arad.  Dezbaterea a avut loc la Colegiul Național ‚,Moise Nicoară” unde s-a desfășurat o prezentare interactiva despre rolul Armatei NATO în menținerea securității și stabilității țărilor aliate NATO.

De la începutul dezbaterii elevii și profesorii au fost impresionați de frumusețea uniformelor americane și mai apoi am constatat că am intrat în dialog cu oameni serioși, deschiși spre comunicare cu privire la tot ceea ce reprezintă rolul de militar Nato. Am cunoscut trei soldați de la baza militară “Mihail Kogălniceanu” din Constanța, comandatul Centrului Militar de recrutare Arad, doi proaspăt absolvenți din forțele terestre (vânător de munte) și forțele aeriene (aviație), si un soldat american Brendon, din Civil Affairs alături de un traducător, dna Cismaș și dl Mitch, medic militar. S-a început cu o scurtă prezentare a fiecărei specializări, urmată de o sesiune interactivă de întrebări adresate în limba engleză invitaților din domeniul militar. S-a pus accentul în prezentare pe importanță puterii de adaptare a militarilor pentru toate mediile culturale și religioase și necesitatea stăpânirii limbilor străine, în special a limbii engleze. S-au referit la ce se întâmplă cu familiile lor care rămân în țara de origine ca dezavantaj și au considerat că un psihic robust este esențial alături de o constituție fizică sportivă. Pe teatrele de luptă au de susținut un echipament de aproximativ 40 de kilograme și acest lucru presupune multe ore de antrenament și instrucție.

Întrebările au fost punctuale și au contribuit la conturarea portretului soldatului și la dificultatea misiunilor de apărare și menținere a păcii în zonele de conflict armat. A fost subliniată importanța echilibrului psihic chiar a rezistenței în situații excepționale de stres alături de demonstrarea unei condiții fizice foarte bune  care îmbinate pot să contribuie la finalizarea cu succes a misiunilor militare desfășurate în teatrele de conflict armat ( misiuni din Afganistan, Kosovo). S-a insistat pe descrierea teatrelor de luptă din zonele de conflict și de ce tip de calități are nevoie un profesionist din domeniul militar.

Au fost formulate întrebări cu privire la condițiile de recrutare în domeniul militar: evaluarea psihologică, probele sportive și cele teoretice. Militarii au răspuns prompt la toate curiozitățile elevilor și au menționat prezența unui departament de asistență psihologică și consiliere a recrutaților care sprijină și orientează tinerii candidați spre specializarea, arma și domeniul unde potrivit aptitudinilor reale aceștia au șansa să facă performanță. Ca principal avantaj au informat elevii despre gratuitatea școlarizării, a echipamentului, a mesei și cazării cu condiția să lucreze în cadrul militar. Dacă vor hotărî să treacă în mediul civil au obligația să restituie costurile din perioada școlarizării.   Dezbaterea a captat atenția elevilor participanți și acest lucru a fost demonstrat de multitudinea întrebărilor adresate grupului de specialiști în domeniul militar.