Joi, 8 noiembrie 2018, Colegiul Național Elena Ghiba Birta, Asociația ACTIV pentru COMUNITATE și CENTRUL DE EXCELENȚĂ ARAD au organizat cea de-a șaptea ediție a Concursului Regional de Proiecte Interdisciplinare, Probleme actuale ale omenirii, înscris în C.A.E.R. al M.E.N.
Acest concurs interdisciplinar, care, de la un an la altul, dobândește o anvergură tot mai mare, este rodul unui parteneriat între organizatori și Ministerul Educației Naționale, ISJ Arad, Casa Corpului Didactic Alexandru Gavra Arad, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Centrul Municipal de Cultură Arad, Banca Comercială Română, Condor Club Arad și Editura CdPress București.
Destinat elevilor de liceu preocupați de găsirea unor soluții la problemele cu care se confruntă omenirea în secolul XXI, concursul a fost dimensionat pe două coordonate tematice: Probleme tehnologice și de mediu pe glob și Probleme sociale și politice pe glob.
În deschiderea concursului, gazda evenimentului, director prof. Eugenia Groșan, prof. Nicolae Pellegrini, inspector școlar general adjunct, prof.univ. dr. Claudia Crina Toma, decan al Facultății de Farmacie de la UVVG Arad, prof.univ.dr. Horia Banciu, prodecan Facultatea de Biologie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca și conf. univ. dr. Iuliu Vescan, prodecan Facultatea de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca au apreciat ținuta și rolul educativ al evenimentului devenit deja o tradiție în calendarul activităților extracurriculare ale Colegiului Național Elena Ghiba Birta.
Elevii de la licee tehnologice, vocaționale și teoretice din Arad, dar și din alte județe (prin participare indirectă) au prezentat în fața a șase comisii de jurizare proiecte prin care au identificat cauzele unor probleme majore ale omenirii și au propus soluții ingenioase pentru ameliorarea acestora. Probleme precum poluarea, sărăcia, traficul de persoane, globalizarea și corporatismul, corupția, bullyng-ul, analfabetismul, experimentele științifice controversate, criza comunicării etc. au fost câteva dintre subiectele abordate de elevi. Prezentările au fost punctul de plecare al unor dezbateri, prin care s-au generat idei, soluții, opinii. Astfel, obiectivul concursului a fost atins, „pentru că nu acordarea unor premii este miza acestuia, ci crearea unui spațiu al dialogului, al comunicării autentice”, așa cum afirmă prof. dr. Marius Țiu, organizatorul evenimentului.
Concursul a infirmat și de această dată clișeele referitoare la opacitatea tinerei generații în raport cu realitățile contemporane, dovedind că tinerii se informează, își pun întrebări, caută soluții, sunt motivați și antrenați să creeze o lume mai bună.
Felicitări tuturor elevilor participanți, profesorilor coordonatori, organizatorilor și premianților acestui concurs!
Simpozion 2018 în imagini