O zi francofonă la Colegiul Național “Elena Ghiba Birta”

          Luni, 25 martie2019,  Colegiul Național “Elena Ghiba Birta” Arad  a fost din nou gazda unui eveniment care a marcat Ziua Francofoniei, concursul județean Je parle français. Elevi din școlile de prestigiu ale orașului (Colegiul Național ”Moise Nicoară”, Colegiul Național Preparandia ”Dimitrie Țichindeal”, Colegiul Național ”Vasile Goldiș”, Liceul Național de Informatică,  Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară) dar și din județ (Liceul „Atanasie Marienescu”, Lipova) au participat la un concurs ce a cuprins trei secțiuni: cultură generală, karaoke și o secțiune de prezentări a unei țări sau regiuni francofone.

            În  afara celor trei secțiuni ale concursului, elevi ai Colegiului Național “Elena Ghiba Birta” au prezentat un program artistic: Andrei Mănăilă a încântat publicul prin interpretarea la vioară a imnului Franței, Gabriela Drăgușin a cântat la pian o compoziție proprie pe care a intitulat-o Nostalgie des années qui passent iar Ovidiu Vărșăndan,  Ioana Popa, Giulia Iancu și Gabriela Peia au recitat poezii în limba franceză.

Câștigătorii au fost următorii:

  1. Secțiunea cultură generală(probă individuală):

Popa Răzvan, Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta”

  1. Secțiunea karaoke (probă pe echipe):

Palcu Oana, Onica Mara, Preda Radu, Colegiul Național ”Moise Nicoară”

Ranta Marisa, Balint Ana-Maria, Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta”

  • Secțiunea prezentarea unei țări /regiuni francofone (probă pe echipe):

Borlovan Ada, Ilisie Denisa, La Saint Bartélemy, Colegiul Național ”Elena Ghiba Birta”

Evenimentul s-a bucurat de sprijinul și participarea reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Arad și CCD Arad: inspector școlar general, prof. Claudius Mladin, inspector școlar general adjunct, prof. Anca Stoenescu, inspector școlar pentru educație permanentă și activități extrașcolare, prof. Camelia Moler, inspector școlar pentru limbi moderne, prof. Laura Nădăban și director CCD Arad, prof. Adela Redeș.

Echipa de organizare:

prof. Groșan Eugenia, director

prof. Avramescu Camelia, consilier educativ

prof. Țiu Marius

prof. Marinescu Livia

prof. Voinescu Diana

Coordonator:

prof. Putnic Laura, director adjunct

Îi așteptăm pe toți francofonii să revină anul viitor  cu același elan și aceeași dorință de a sărbători limba franceză, de a împărtăși valorile comune  spațiului francofon.