Ne mândrim cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale.
Două eleve ale colegiului nostru au obținut rezultate deosebite la Olimpiada de Științe Socio -Umane, Etapa Națională, desfășurată la Slobozia, în perioada 7-11 aprilie 2023. Roxana David (cls. a XII-a) și Mara Birău (cls. a XI-a), coordonate de prof. Monica Bulzan au obținut premiul al II-lea, respectiv mențiunea I la sociologie.


Eleva Raluca Ciucuriță din cls. a XI-a D, coordonată de prof. Andreea Krebsz a obținut premiul I la proba de proiect a Olimpiadei Naționale de Limba Germană Modernă, Bistrița, 2023.

Eleva Ioana Petrean din cls. a X-a E, coordonată de prof. Ioan Mirăuțe, a obținut premiul al III-lea la Olimpiada Națională de Religie Baptistă, Reșița 2023.

Felicitări!
Roxana David: Sunt recunoscătoare pentru oportunitatea de a participa la etapa națională a olimpiadei de sociologie. În timp ce rezultatele nu au fost cele mai importante pentru mine, procesul de învățare, efortul și dedicarea m-au ajutat să cresc ca persoană. Sociologia mi-a lărgit orizonturile și mă bucur că am avut șansa de a schimba idei cu adolescenți din toată țara, la fel de dornici de cunoaștere și pasionați de științele socio-umane.
Mara Birău: Participarea la etapa națională a olimpiadei de sociologie m-a făcut să înțeleg la un nivel mult mai profund modul de funcționare al societății în care trăim și problemele acesteia. Consider că această experiență m-a învățat să am o abordare mai eficientă în studiul unei discipline, fiind de mare folos pentru examenul de bacalaureat. Chiar dacă pregătirea pentru olimpiadă a necesitat multă muncă, aceasta nu a fost în zadar, oferindu-mi un avantaj pentru bac și o experiență de neuitat.