Istoric

Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta” se află în clădirea ridicată pentru şcoala superioară de fete, azi purtând numele Elenei Ghiba Birta, marea patroană a învăţământului arădean.

Clădirea, construită în anul 1880 în stil eclectic, a avut iniţial două nivele, fiind supraetajată mai târziu. La început şcoală de fete, în 1954 absolvă liceul şi prima promoţie de băieţi, dar la secţia serală.

Numele liceului s-a schimbat de-a lungul timpului:

1919-1948 – Liceu de Fete „Elena Ghiba Birta” din Arad
1948-1954 – Şcoala Medie nr. 2 Arad
1959-1963 – Şcoala Medie nr. 2 „Olga Bancic” Arad
1963-1965 – Şcoala Medie nr. 2 Arad
1965-1970 – Liceul nr. 2 Arad
1970-1974 – Liceul de Cultură Generală nr. 2 Arad
1974-1977- Liceul Real-Umanist „Miron Constantinescu”
1977-1982- Liceul de matematică-fizică „Miron Constantinescu”
1982-1990- Liceul Industrial nr. 12 Arad
1990-2001- Liceul Teoretic „Elena Ghiba Birta” Arad

Din anul 2001 liceul a primit titulatura de Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”.