În lunile de început ale anului 2014 elevii Colegiului Național ”Elena Ghiba Birta” au luat parte la numeroase acțiuni de voluntariat pe plan local, organizate impecabil de inimoșii membrii ai Asociației ”Cetatea Voluntarilor”.
Cele mai importante ca amploare au fost: ”Ziua Mondială a Bolilor Rare”, ”Împreună împotriva Cancerului Mamar” (la care au luat parte Universitatea de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad și numeroase instituții și oficialități locale și din Ungaria) și ”Ziua Mondială a Sindromului Down”.
Elevii coordonați de profesorii Marius Țiu, Răzvan Surcel, Camelia Avramescu, Laura Putnic și Florica Goșman au asistat la prezentări bine documentate și s-au implicat în diverse activități precum desenarea cu trupuri umane a unor simboluri adecvate pe stradă, au pedalat sau mers pe role pe principalele artere ale orașului, au distribuit materiale de informare și conștientizare etc.