Ziua Mondială a Apei sărbătorită și în 2014 la Ghiba Birta

Conform tradiției, colegiul nostru s-a implicat și în acest an în suita de acțiuni derulate la scară planetară cu prilejul World Water Day (Ziua Mondială a Apei).

După înscrierea în calendarul oficial al organizației mondiale au fost pregătite minuțios și desfășurate activitățile următoare:

–          Desene tematice realizate în acuarelă de elevi de gimnaziu, expuse pe holul principal al colegiului (coordonator prof. Andrada Marcu)

–          Modelare de plastic (P.E.T.Art) de către elevi de liceu, creațiile minunate ale acestora compunând o expoziție în Sala Festivă (coordonator prof. Adrian Stana)

–          Poziționarea a 120 de elevi îmbrăcați cu tricouri adecvate astfel încât a rezultat un mare EGB (coordonator prof. Camelia Avramescu)

–          Eseuri scrise special cu prilejul acestei zile de importanță generală de către elevi din clasa a XI-a E (coordonator prof. Răzvan Surcel)

–          Număr de magie care a avut ca material principal apa, realizat în fața unei numeroase asistențe de elevul Tâmplaru Denis din clasa a X-a E

–          Proiecție de scurte filme documentare tematice, care au creat ambianța necesară și au adus informații noi elevilor (coordonator prof. Marius Țiu).

La final toți elevii au primit diplome din partea Asociației Educatio și au fost felicitați de către profesorii organizatori.