Ziua școlii – 2023

Ghiba sărbătorește Ziua Școlii

Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad sărbătorește de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, Ziua Școlii, în semn de omagiu adus patroanei spirituale a școlii, Elena Ghiba Birta.

Cu această ocazie, vineri, 19 mai 2023,  s-a organizat o manifestare dedicată elevilor școlii, într-un loc mai puțin obișnuit pentru astfel de evenimente, dar potrivit pentru o serie de activități în sistem nonformal – ateliere (workshopuri) cu tematici diverse. Parcul Mihai Eminescu a devenit  pentru câteva ore o imensă curte a școlii, cu sute de elevi și profesori care au participat la activități sau au organizat concursuri pentru colegii lor, majoritatea purtând tricouri cu însemnele școlii.

Activitățile atelierelor au fost inițiate și coordonate de cadre didactice ale școlii sau de partenerii noștri din comunitate. Elevii  au fost invitați la experimente chimice spectaculoase, cursuri de prim ajutor, desene pe asfalt, schiuri pe iarbă, cântece la chitară, dezbateri, să-i înțelegem pe nevăzători, ora de nutriție, pictură pe față, machiaj, guess paper, karaoke, ritmograma, dansuri populare, kangoo jumps, turneu de șah rapid, jocuri de societate, voluntariat și educație nonformală.

Ziua Școlii a fost o zi de educație altfel, la 104 ani de la începutul educației în limba română în școală,  educație prin activități nonformale, care s-au adăugat  altor activități de același fel desfășurate în săptămâna Școala Altfel, în perioada 15-19  mai 2023.

Am văzut în aceste zile experiențe minunate împărtășite de  profesori și elevi, alături de personalul școlii,  părinți inimoși și parteneri educaționali de nădejde.

Mulțumim tuturor celor care au făcut posibile aceste momente de neuitat.

La mulți ani, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”!

Director,

Prof. Laura Putnic

Director adjunct,

Prof Camelia Avramescu

Coordonator programe și proiecte educative,

Prof. dr. Marius Țiu

Activități.

Imagini.