Elevii de la Ghiba câștigători la „reStart literar”

Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” a fost gazda unei întâlniri aflate sub cupola suitei de evenimente literarecuprinse în proiectul cultural reStart literar, derulat cu concursul Consiliului Județean, al Centrului Cultural Județean și al Inspectoratului Școlar Județean Arad și aflat sub coordonarea scriitorilor Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuț și Eugen Rogojan.

Acest proiect cultural derulat cu regularitate în școlile din județul Arad de mai mulți ani – și care se constituie într-o veritabilă campanie de promovare a literaturii române vii –  propune elevilor  Ateliere de scriere creativă online și un Concurs județean de literatură. Miza concursului este până la urmă descoperirea unor tinere talente și debutul lor literar într-o Antologie de literatură tânără.

Întâlnirea cu scriitorii Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu – organizată de Ioan Matiuț, inițiatorul și sufletul acestui proiect –  a constituit o reală delectare intelectuală pentru elevii prezenți,  interesați de literatură și de arta scrisului, care au aflat din „poveștile” invitaților câteva dintre tainele acestei îndeletniciri, despre care s-a vorbit așa cum știu scriitorii cel mai bine… Alături de liceeni și suport al evenimentului s-a aflat și preotul Vlad-Sergiu Sandu, un adevărat vector al propagării culturii în comunitatea arădeană.

 Un juriu format din scriitorii Ioan Matiuț, Dan-Mircea Cipariu și Florin Iaru a stabilit cine sunt tinerii autori care vor fi incluși în antologia de literatură tânără reStart 2022. În total, 25 de elevi din județ au fost selectați, printre care 5 de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” – Alexandra Pește, Ashanty Adela Andrieș, Steliana Dalcă, Marc Rareș Matei și Ioana Alexandra Petrean. Felicitări elevilor și dascălilor care s-au implicat în desfășurarea evenimentului!