Vineri, 26 octombrie 2018, între orele 17:30 -19:30 a avut loc, în sala festivă a Colegiului Național ,,Elena Ghiba Birta” cea mai așteptată petrecere a toamnei –balul de Halloween. Scopul acestui eveniment este de a oferi un prilej de distracție elevilor din clasele primare și gimnaziale.
Anul acesta, colectivul clasei a XI-a E, sub coordonarea doamnei profesor Diana Tira s-a ocupat de organizarea evenimentului. Programul acestuia a fost foarte variat, incluzând momente artistice prezentate de elevii clasei a XI-a E, jocuri individuale și de grup, dovleci, de desene etc.
La ora 17:30, petrecerea a fost deschisă cu un dans realizat de Olivia Necșa, Alexandra Valea, Adela Iliuță și Raul Neagotă. După aceea, a urmat parada costumelor. Elevii noștri din clasele primare și din gimnaziu au defilat în fața juriului costumați în zâne, vârcolaci, vampiri, vrăjitoare etc. Obosite fiind după defilare, glume, vrăji și râsete mai mult sau mai puțin malefice, personajele noastre au luat o pauză cu muzică și dans, animată de Alexandru Peia, sau, după numele de scenă, DJ Peia.
Primul joc al serii a fost Mummy Game. Echipa este formată din trei copii –unul va sta pe loc, iar ceilalți doi îl vor înfășura în hârtie. Câștigă acea echipă care obține cea mai reușită mumie într-un timp cât mai scurt. Responsabilii de organizarea acestui joc au fost Alexandra Valea, Adela Iliuță, Andreea Maier, Denisa Aioanei, Daiana Mihali. În continuare, a urmat un alt moment artistic; a cântat Marisa Ranta.
Cel de-al doilea joc a fot Broom the Pumpkin. Primul copil împinge dovleacul cu mătura până la capătul traseului și înapoi. Ceilalți doi preiau mătura și fac același lucru. Câștigă echipa care termină traseul într-un timp cât mai scurt și au cei trei dovleci la destinație. Vlad Zoriti, Iasmina Kwasnitzky și Bianca Corhei s-au ocupat de organizarea jocului. Următorul joc s-a numit Usturoiul muzical (Scaunele muzicale). Se așează în cerc 14 scaune cu bucăți de usturoi. Când se oprește muzica, fiecare copil trebuie să se așeze pe un scaun. Cel care rămâne fără, iese din joc. Câștigă cel care rezistă mai mult.
Ultimul joc al serii nu are un nume al său. I-am zis pur și simplu Gogoși. Acestea sunt legate pe o sfoară; fiecare copil, fără să se folosească de mâini sau de orice altceva, va trebui să le mănânce. Câștigă cel care termină de mâncat într-un timp cât mai scurt. Mulțumim Teodorei Șerban, Ioanei Lăzărescu, Luanei Budiu (clasa a X –a E), Daianei Mihali, Andreei Danciu și Cameliei Todor, fără de care acest joc nu ar fi fost posibil.
După atât de multe jocuri, muzică, dans și voie bună, petrecerea se încheie cu spargerea unei pinate, făcută de Ioana Lăzărescu. De asemenea, au fost acordate diplome și premii în bomboane câștigătorilor. Responsabilele de colectarea dovlecilor sunt Edit Toth și Ioana Alani. La finalul petrecerii, toți copiii s-au simțit foarte bine, dovadă stând zâmbetele lor largi și sinceritatea cu care ne spun că vin și la anu’.
Acum, o dată petrecerea încheiată, trebuie menționate Alice Mirescu, Luana Bar, care au făcut nenumărate poze pe tot parcursul balului, lui Edit Toth care a desenat afișul, Ioanei Bușa care a tipărit biletele, Luanei Budiu (clasa a X-a E) care le-a vândut. Nu mai puțin importanți sunt Raul Neagotă și Andreea Maier, prezentatorii evenimentului. Mulțumim de asemenea doamnei profesor Diana Tira care ne-a coordonat și ne-a încurajat în tot ceea ce am avut de făcut.
Și cu asta, după o muncă îndelungată și susținută a clasei a XI-a E, cu puțin ajutor și din partea elevilor: Budiu Luana, Harșani Ariana, Țucudean Karina, Roman Alexandru și Chevereșan Adrian din clasa a X-a E și după o petrecere reușită și cu speranța că nu am omis pe nimeni (îmi cer scuze dacă am făcut-o), închei și eu, cu sinceritate, acest articol.
Ioana Alani,
clasa a XI-a E